Răzvan Lucescu (52 de ani), ultima dată antrenor la Al Hilal, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre Florin Tănase, căpitanul în vârstă de 26 de ani al lui FCSB, care este și golgheterul Ligii 1.
Florin Tănase traversează poate cel mai bun sezon din cartieră. Acesta a bifat nu mai puțin de 17 goluri în cele 22 de meciuri disputate până acum în tricoul lui FCSB, în actuala ediție a Ligii 1.
Răzvan Lucescu a explicat de ce se aștepta ca Florin Tănase să se impună în Liga 1 și susține că faptul că a făcut-o nu reprezintă o surpriză pentru el.
„Pentru mine Tănase nu este o surpriză. El întotdeauna a fost un jucător bun, de valoare, talentat. A fost considerat un jucător de mare perspectivă. A traversat și o perioadă mai puțin bună. Acum, revine ca fiind un jucător important. Sunt parcursuri firești.
Întotdeauna fotbalul românesc a scos la suprafață fotbaliști de talent. Altele au fost problemele noastre. Una dintre ele este educația, educația sportivă în mod special. Noi nu suntem luptători, noi în momentele de dificultate cedăm foarte ușor. Noi facem lucrurile foarte bine atunci când suntem cu încredere, cu entuziasm, dar valoarea unui jucător și a unui om în general este să facă față și dificultăților”, a spus Răzvan Lucescu, la ProSport Live.
„FCSB e Steaua, punct!”. Răzvan Lucescu pune piciorul în prag în scandalul dintre Armată și Gigi Becali | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER